Florentina Gîrlea

// Servicii

Evaluări Clinice Complexe

Sunt psiholog clinician – Licențiat în utilizarea testelor psihologice

În calitate de psiholog clinician, am convingerea că fiecare persoană merită o înțelegere profundă, obiectivă și nuanțată a propriului profil psihologic. Tocmai de aceea, evaluarea clinică complexă este un proces esențial în stabilirea unui diagnostic corect, în formularea unui plan de intervenție personalizat și în susținerea dezvoltării armonioase a fiecărui individ, indiferent de vârstă.

Person in grey sweater taking notes in a notebook with a pen.

Ce înseamnă o evaluare clinică complexă?

Este un proces structurat, multidimensional, care îmbină:

  • observația clinică,
  • interviul psihologic,
  • instrumente psihometrice validate (teste psihologice),
  • analiza istoriei de viață și a contextului actual al persoanei evaluate.

Această abordare permite:

  • obținerea unei imagini integrate asupra funcționării cognitive, emoționale și comportamentale,
  • identificarea resurselor personale și a dificultăților actuale,
  • diferențierea între manifestările psihologice și cele medicale sau situaționale.

Instrumente și expertiză de specialitate

Dețin licență pentru utilizarea testelor psihologice și folosesc în mod profesionist o gamă largă de instrumente validate științific, printre care:

Teste de inteligență (IQ)

Evaluarea capacităților cognitive generale, identificarea nivelului intelectual și a eventualelor dizarmonii în profilul cognitiv.

Teste de personalitate

Pentru o înțelegere profundă a modului în care individul percepe lumea, se raportează la sine și la ceilalți, reacționează în situații de stres sau se adaptează la schimbări.

Teste proiective

Utilizate în special în contexte clinice, aceste teste permit accesarea conținuturilor emoționale și conflictelor inconștiente, fiind utile în explorarea trăsăturilor de personalitate, a dinamicii interne și a mecanismelor de apărare.

Top view of colleagues working together with a laptop and documents in an office setting.

Teste de aptitudini

Relevante în evaluarea potențialului individual în diverse domenii (logico-matematic, verbal, spațial, mecanic etc.), utile în orientarea profesională sau în selecție și consiliere.

Teste de motivație și interese

Pentru identificarea factorilor care stau la baza deciziilor, comportamentelor și aspirațiilor personale sau profesionale.

Instrumente specifice pentru copii și adolescenți

Adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare, pentru a asigura o evaluare relevantă și adecvată contextului.

Close-up of a person's hand writing notes in an office setting with a laptop.

De ce este importantă această evaluare?

Young woman attending a job interview in a modern office, showcasing confidence and professionalism.

// TESTE PSIHOLOGICE

O parte din testele cu care lucrez

Sistemul de Evaluare a Comportamentului Adaptativ - II (ABAS™-II)

Standardul internațional în evaluare pentru acordarea gradului de handicap și al eligibilității pentru serviciile sociale.

ABAS™-II este un sistem de evaluare comportamentală axat pe măsurarea broadband a adaptabilității. La nivel internațional, el este considerat standard în evaluarea complexă pentru acordarea gradului de handicap. 

Compatibil cu DSM-IV-TR și AAIDD, ABAS™-II oferă un scor general adaptativ compozit (GAC), trei scoruri intermediare: practic, conceptual și social, respectiv zece arii specifice de deprinderi, ceea ce recomandă utilizarea instrumentului în scopuri diagnostice, de planificare a tratamentelor și de monitorizare. Itemii ABAS™-II indică incapacitatea sau capacitatea oricărei persoane cu vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani de a realiza comportamentele tipice traiului cotidian la acea vârstă. 

ABAS™-II utilizează patru forme distincte în funcție de intervalul de vârstă și de tipul evaluatorului. Formele dedicate evaluării copiilor sunt exclusiv heteroevaluative, în vreme ce pentru adulți, chestionarul poate fi completat și auto-declarativ. Formele ABAS™-II sunt: Părinte/Îngrijitor (0-5 ani) – 241 itemi; Părinte (5-21 ani) – 232 itemi; Profesor/Educator (2-5 ani) – 216 itemi; Profesor/Educator (5-21 ani) – 193 itemi; Adult – 239 itemi.

Sistem multidimensional și multimetodic, utilizat în evaluarea comportamentului copiilor și tinerilor.

BASC®-2 reprezintă un sistem multidimensional și multimetodic, utilizat în evaluarea comportamentului și a percepției de sine, pentru copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 2 și 25 de ani. În cazul BASC-2 vorbim despre o abordare multimetodă, deoarece sistemul conține următoarele metode de evaluare, care pot fi utilizate fie în mod individual, fie în oricare din posibilele lor combinații: 

  • Două scale de evaluare, una pentru profesori (Scala de Evaluare pentru Profesori, Teacher Rating Scale, TRS) și o alta pentru părinți (Scala de Evaluare pentru Părinți, Parent Rating Scale, PRS). Fiecare scală este împărțită pe mai multe grupe de vârstă. Cu ajutorul acestor scale, se pot colecta descrieri referitoare la comportamentul observabil al copilului. 
  • O scală de autoevaluare (Autoevaluare a Personalității, Self-Report of Personality, SRP), prin intermediul căreia copilul sau adultul tânăr își poate descrie emoțiile sau percepțiile asupra propriei persoane. 
  • Un interviu structurat, referitor la istoricul dezvoltării persoanei evaluate (Structured Developemental History, SDH). 
  • O foaie de observație care poate fi folosită pentru înregistrarea și clasificarea comportamentelor observate în mod direct în timpul orelor de curs (Student Observation System, SOS). 

BASC®-2 evaluează o arie mare de dimensiuni distincte. Pe lângă evaluarea personalității, a problemelor comportamentale și a tulburărilor emoționale, BASC®-2 identifică și caracteristici pozitive, care pot fi utilizate în mod eficient în procesul de intervenție și tratament. Aria de dimensiuni evaluate ajută la stabilirea diagnosticului diferențial pentru diferite categorii de tulburări, precum cele incluse in Diagnostical and Statistical Manual of Mental Disorders, (DSM-IV-TR, American Psychiatric Association, 2000), dar surprinde și alte categorii generale de probleme, cum ar fi de exemplu cele cuprinse in The Individuals with Disabilities Education Act (IDEA, 1997). 

Desenul Persoanei este o metodă proiectivă care se adresează copiilor, adolescenților și chiar și adulților, care investighează personalitatea și elemente de maturitate cognitivă și emoțională. Desenul Persoanei permite evaluarea gradului de dezvoltare (în funcție de modul în care este realizat desenul persoanei), dar și realizarea unui psihodiagnostic clinic de ansamblu. 

Desenul Persoanei este administrat individual, fără limită de timp, cu un instructaj simplu ”Desenează un omuleț/o persoană.”, urmat de solicitarea de a desena, pe o altă coală de hârtie A4, o persoană de gen opus. Totodată pot fi consemnate vârsta, nivelul educațional, ocupația, temerile, ambițiile persoanelor reprezentate, dacă se dorește administrarea în acest mod a tehnicii. 

Scalele pentru Evaluarea Tulburărilor de Spectru Autist (ASRS®) sunt un ghid multiperspectivă în stabilirea și planificarea tratamentului la persoana cu TSA.

ASRS® este reprezentat de un set de scale de evaluare construite pentru a măsura comportamente asociate Tulburărilor de Spectru Autist (TSA) apărute în cazul copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani. Aceste evaluări sunt realizate fie de către părinți, fie de către educatori, învățători, profesori sau de către toți aceștia. ASRS® conține itemi relaționați cu tulburarea de tip autist, tulburarea Asperger și tulburarea pervasivă de dezvoltare fără altă specificație (TPD-FAS). 

ASRS® este disponibil în două variante: lungă și scurtă, atât pentru copii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, cât și pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Forma lungă a ASRS® (2-5 ani) cuprinde 70 de itemi, iar forma lungă a ASRS® (6-18 ani) conține 71 de itemi. Există forme separate pentru părinți și pentru profesori pentru ambele grupe de vârstă. Formele scurte ale ASRS® au fost dezvoltate prin selecția itemilor care diferențiază cel mai bine între populația non-clinică și populația clinică, compusă din persoane diagnosticate cu TSA. Forma scurtă ASRS® (2-5 ani) și Forma scurtă ASRS® (6-18 ani) au fiecare câte 15 itemi, iar în acest caz atât părinții, cât și profesorii completează aceeași variantă. 

Investigarea temperamentului ca importantă diferență individuală cu impact asupra stilului de învățare al copiilor.

LSI® este un instrument omnibus, structurat, de 69 itemi, care a fost construit pentru a măsura preferințele, temperamentul și stilurile de învățare ale elevilor. LSI® poate fi administrat elevilor individual sau în grup, creion-hârtie sau online. LSI se adresează copiilor și adolescenților, limita minimă de vârstă în aplicare fiind de 8 ani. Cei mai mulți dintre adolescenți vor completa chestionarul în mai puțin de 30 de minute. Este posibil ca elevii mai mici (din clasele primare) să aibă nevoie de un timp suplimentar. LSI® măsoară preferințele elevilor pentru 8 stiluri de bază, grupate în 4 perechi de scale: Extravert sau Introvert, Practic sau Imaginativ, Rațional sau Sentimental și Organizat sau Flexibil.

Evaluarea complexă a personalității, bazată pe o abordare psiho-lexicală compatibilă cu sistemul Big-Five.

ABCD-M, este primul chestionar românesc de tip Big-Five construit pe baza metodologiei psiholingvistice, respectând sistematic abordarea psiho-lexicală de personalitate. El este un instrument concis, destinat evaluării personalității adulte normale sau cvasi-normale, acoperind cele 5 domenii tipice modelului teoretic: energia și modul de investire, coerența și stabilitatea eului, afectivitatea şi deschiderea în relațiile cu ceilalți, capacitatea de ordonare şi auto-disciplină precum şi autoactualizarea, motivația spre evoluție și transformare personală. 

Cei 151 de itemi sunt construiți la persoana I singular, sunt scurți, cu un limbaj firesc și accesibil unui vorbitor de limbă română cu nivel de școlarizare elementar. ABCD-M poate fi administrat începând cu vârsta de 14 ani, în aproximativ 25-35 minute. 

BTA™ este conceput să evalueze atenția auditivă divizată în mai puțin de 10 minute. Poate fi utilizat ca instrument rapid de evaluare a severității deficitelor de atenție în rândul pacienților adulți cu vârste cuprinse între 17-82 de ani cu auz non-afazic, inclusiv cu deficiențe de vedere și motorii care necesită folosirea unor teste care solicită scanare vizuală sau viteză și dexteritate manuală. Deși nu intenționează să diferențieze nivelurile variate ale atenției intacte, BTA are o sensibilitate ridicată pentru detectarea deficitelor de atenție. Este standardizat pentru a fi utilizat în cazul adulților cu auz normal, cu vârste cuprinse între 17 – 82 de ani și care pot distinge între numerele vorbite și literele alfabetului. BTA™ constă în 2 forme paralele Forma N (Numere) și Forma L (Litere).

CPI® 260 este considerat unul dintre cele mai bune inventare de personalitate la nivel internațional și este cea mai frecventă alegere în rândul specialiștilor români atunci când doresc evaluarea personalității ca predictor al performanței muncii și al potențialului de învățare. CPI® 260 este disponibil în formă autodeclarativă, pentru evaluarea personalității adulte normale sau cvasi-normale, oferind rezultate exhaustive corespondente unei durate de administrare de doar 25-35 de minute. 

CPI a fost construit de la bun început cu intenția de a oferi o imagine de ansamblu clară și eficientă asupra caracteristicilor personale și profesionale, a motivației și a stilurilor de gândire, a cărei aplicabilitate se regăsește într-o multitudine de situații și contexte, de la aplicații precum selecția de personal, analiza aptitudinilor de leadership, a aptitudinilor creative, diagnoza grupurilor / echipelor de muncă, orientarea vocațională, dezvoltarea carierei și ajungând la utilizări cvasi-clinice și de adaptabilitate socială (diagnoza devianței și delincvenței). Este conceput prin derivare empirică și are la bază modelul cuboid, bazat pe intersecția a trei vectori (Extraversie-Introversie, Orientare spre/împotriva normei, Nivelul de actualizare). 

Deoarece a fost conceput special pentru a evalua potențialul de management și de conducere, acest instrument este perfect atunci când este nevoie să fie identificate punctele forte și zonele de dezvoltare ale unei persoane. Pe de altă parte, instrumentul poate fi cu ușurință utilizat pentru a înțelege și facilita interacțiunile într-un grup de persoane. În cadrul organizațiilor române, CPI® 260 este utilizat pentru o varietate de aplicații din aria leadershipului și development, precum și pentru identificarea talentelor. Chestionarul este extrem de eficient și pentru coaching individual sau de grup, programe de formare în management și inițiative de îmbunătățire globală a performanței. 

CCAE® este un valoros instrument de colectare a informațiilor necesare investigațiilor și evaluărilor realizate asupra copiilor și adolescenților pentru care există suspiciunea de abuz sau neglijență. Datele extinse obținute cu ajutorul CCAE® sprijină pregătirea rapoartelor clinice și a documentelor standard juridice. 

Chestionarul are forma unui checklist și este ușor de utilizat de către toate categoriile pertinente de profesioniști, fiind astfel minimizate sau eliminate efectele traumatice ale chestionării repetate a copilului. Utilizarea chestionarului facilitează accesul la concluzii valide din punct de vedere legal și reprezintă o excelentă sistematizare a simptomelor asociate abuzului. 

Cei 264 de itemi, sunt dispuși de-a lungul a 24 de secțiuni, incluzând: 

  • Istoricul și situația prezentă a copilului 
  • Abuzul emoțional (raportat de copil și alte persoane) 
  • Abuzul sexual (raportat de copil și alte persoane) 
  • Abuzul fizic (raportat de copil și alte persoane) 
  • Neglijența (raportat de copil și alte persoane) 
  • Starea psihologică a copilului 
  • Credibilitatea și competența copilului 
  • Concluziile 
  • Recomandările specifice tratamentului și problematicii 

Chestionarul de Stres Ocupațional (JSS®) – dat fiind că stresul ocupațional afectează productivitatea, determinând absenteism, accidente, fluctuație de personal și probleme de sănătate generate de stres –  identificarea tuturor acestor surse de stres devine primordială în intervenția asupra lor.

JSS® este un chestionar care se concentrează asupra aspectelor situaţiilor de lucru care stârnesc în general tensiune la locul de muncă. El este construit ca un test general de măsurare a stresului ocupaţional care poate fi administrat repede şi uşor angajaţilor cu diverse niveluri ocupaţionale dintr-o varietate largă de medii de muncă. Informaţiile furnizate de JSS® pot de asemenea contribui la dezvoltarea şi implementarea intervenţiilor menite să uşureze sau să diminueze efectele negative ale stresului ocupaţional la locul de muncă. 

JSS® evaluează percepţia privind severitatea şi frecvenţa de apariţie a 30 de situaţii stresante la locul de muncă, care sunt întâlnite de către angajaţii. Răspunsurile la fiecare item al JSS identifică sursele generale, semnificative, ale stresului ocupaţional, resimţite atât de angajaţii individuali, cât şi de grupuri (echipe, departamente etc.). Nu există limită de timp pentru completarea JSS®. Însă majoritatea persoanelor examinate termină de completat testul în 15-20 de minute. 

Chestionarul Stilurilor de Lucru  (SWS®) este un instrument multidimensional, dezvoltat prin utilizarea unei abordări psihometrice clasice, bazate pe operaționalizarea constructului definit drept „pattern comportamental de tip A”

SWS® este un instrument autodeclarativ cu 96 de itemi, creat special pentru evaluarea unui număr de șase dimensiuni aferente modelului de comportament de tip A (Type A Behavior). 

SWS® a fost dezvoltat într-o încercare de a răspunde necesității resimțite de psihometricieni de a avea la dispoziție un instrument de măsurare a modelului de comportament de tip A, axat pe auto-evaluare, bazat pe o abordare cantitativă parcimonică în termeni de resurse implicate. Așadar s-a căutat crearea unui instrument care să fie economic, convenabil și obiectiv și care să aibă proprietăți psihometrice solide, comparativ cu instrumentele existente. Necesitatea unui astfel de chestionar a fost semnalată de diverși autori (O’Looney et al., 1985), dar și de instituții profesionale cum ar fi Comitetul de lucru privind comportamentele care conduc la boli cardiace (Review Panel on Coronary-Prone Behavior and Coronary Heart Disease, 1982). 

Inventarul de Depresie pentru Copii (CDI®) – instrument consacrat în evaluarea depresiei la copii.

CDI® evaluează prezenţa şi severitatea anumitor simptome depresive ale copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 19 ani, în vederea elaborării unui plan de tratament. Este utilizat cel mai adesea în şcoli, clinici de consiliere şi secţii de pediatrie de către psihologi, asistenţi social, consilieri şi alţi specialişti în sănătate mintală. CDI® diferenţiază copiii cu tulburări depresive sau distimice de elevii normali, dar şi de cei cu alte tulburări psihiatrice. CDI® este ideal oricând este necesară o evaluare a depresiei şi a problemelor asemănătoare ale copiilor, care să fie în acelaşi timp rapidă, dar totuşi completă prin scorurile factoriale oferite. De asemenea, CDI® este ideal atunci când sunt necesare informaţii clinice mai amănunţite. 

Versiunea scurtă, CDI:S, a fost construită empiric pentru a oferi o evaluare rapidă şi uşor de măsurat a simptomelor depresive. Este ideală pentru măsurarea modificărilor înregistrate în ceea ce priveşte severitatea simptomelor şi progresul tratamentului. Este de asemenea utilizată frecvent ca instrument de screening. În general, CDI® şi CDI:S oferă rezultate comparabile. 

Unul dintre avantajele CDI este acela că oferă şi două variante de heteroevaluare, una destinată părinţilor (CDI:P), iar cealaltă profesorilor (CDI:T). Itemii acestora corespund celor din CDI® şi CDI:S, fiind însă formulaţi corespunzător. Aceste versiuni oferă dimensiuni multiple evaluării şi răspund nevoii existenţei mai multor puncte de vedere asupra simptomelor aceluiaşi copil. Părinţii evaluează comportamentul observat al copiilor acasă, în situaţii de familie din afara clasei, în timp ce profesorii evaluează comportamentul copiilor în situaţii academice şi sociale la şcoală. Astfel, cele două evaluări sunt complementare. 

Testul Apercepției Tematice pentru Copii (C.A.T.®/TAC) este versiunea pentru vârste cuprinse între 3 și 10 ani a mai cunoscutului T.A.T.® (Thematic Apperception Test), de H. Murray, și vizează investigarea personalității prin intermediul semnificațiilor psihodinamice provenind din interpretarea unor stimuli perceptivi.

C.A.T.® este o tehnică aperceptivă tematică destinată utilizării cu scop pediatric. Conceput ca o extensie a Testului Aperceptiv Tematic (T.A.T.®), C.A.T.® îi are ca autori pe Leopold Bellak și pe David Abrahams, și reprezintă o metodă foarte utilă de identificare a problemelor specifice copiilor, mai ales în cazurile în care ludicul poate avea un impact mai benefic în evaluare. 

C.A.T.® conține 10 planșe ce înglobează temele predilecte ale acestei etape de vârstă: problemele de hrănire în mod specific, şi problemele orale la modul general; rivalitatea între fraţi; atitudinea faţă de figurile parentale şi modul în care acestea sunt apercepute; relaţia copilului cu părinţii văzuţi ca un cuplu (complexul oedipal), şi culminarea acestuia cu scena originară, adică fantasmele copilului legate de a-şi vedea părinţii împreună în pat; fanteziile copilului pe tema auto/hetero-agresivității; percepția acestuia legată de acceptarea lui de către lumea adulţilor şi teama lui de a fi singur noaptea, aflată într-o posibilă legătură cu masturbarea, comportamentul legat de oliţă şi felul în care gestionează părinţii răspunsurile copilului la acestea. C.A.T.® a fost creat pentru a facilita înţelegerea relaţiilor copilului cu figurile importante şi cu pulsiunile. Cu ajutorul său pot fi aflate informații despre structura copilului, defensele lui, modalitatea lui dinamică de a reacţiona la şi de a face faţă propriilor probleme legate de creştere.

C.A.T.® este disponibil în trei versiuni: clasic (alb-negru), color, uman (cu figuri umane), la care se adaugă versiunea C.A.T.®-suplimentară.

Scalele de Evaluare Conners™ – 3 (CONNERS 3®) realizează evaluarea centrată și amănunțită pe ADHD și pe problemele și tulburările relaționale, care apar în rândul copiilor și tinerilor

Scalele Conners, a trei ediție, continuă tradiția unei evaluări centrate și amănunțite pe ADHD (Attention-Deficit /Hyperactivity Disorder) și pe problemele și tulburările relaționale, care apar în rândul copiilor și tinerilor. A treia ediţie a manualului Conners (Conners 3™) este produsul a 40 de ani de cercetări în psihopatologia copilului și adolescentului. 

Conners™ – 3 este o revizuire a Conners Rating Scale – Revised (CSR-R; Conners, 1997) și integrează aceleași elemente-cheie ca și predecesorul său, alături de câteva noi: scale de validitate, evaluarea funcţiei executive și trimiteri consecvente la Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-IV-TR; American Psychiatric Association, 2000). Conners™ – 3 o evaluare amplă a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, luând în considerare atât condiţiile sociale, cât și pe cele școlare și de acasă ale acestora. Conners™ – 3 este nepreţuit pentru luarea deciziilor în diagnosticul clinic și pentru stabilirea eligibilităţii educaţionale, pentru planificarea și monitorizarea intervenţiilor, într-un context de cercetare și în scop de screening. 

Inventarele Stimei de Sine Coopersmith pentru Adulți (CSEI-A® /ISSC-AD).

CSEI-A® este un inventar construit pentru evaluarea stimei de sine la adulți. Acest instrument măsoară atitudini evaluative ale eului în variate planuri (social, familial, academic și personal) ale existenței sale. De altfel, în cadrul CSEI® stima de sine este definită ca o judecată subiectivă asupra valorii personale, exprimată prin atitudinile unei persoane față de sine. De aceea stima de sine este și o componentă ce contribuie semnificativ în cadrul personalității, reprezentând o expresie a acordului sau dezacordului cu sinele. Pe scurt, CSEI® măsoară percepția asupra sinelui ca indicator al gradului de competență, succes, importanță și valoare personală. Inventarul este disponibil în două forme: CSEI-S®, destinat copiilor și adolescenților (9-18 ani) și CSEI-A®, destinat adulților (18+ ani). 

CSEI-A® include 25 de itemi scorați pe o scală dihotomică (Da/Nu), iar completarea durează aproximativ 15 minute. Cincizeci de afirmații au legătură cu stima de sine, iar opt afirmații alcătuiesc Scala de Distorsiune, care este o măsură de evaluare a manierei defensive în care un elev răspunde la acest instrument. Afirmațiile referitoare la stima de sine alcătuiesc un scor total și, alternativ, acestea pot alcătui patru scoruri separate pentru patru subscale: Stima de sine – Scor general, Stima de sine în relația cu colegii, Stima de sine manifestată acasă în relația cu părinții și Stima de sine manifestată legat de experiența profesională. Subscalele permit variațiuni ale temei stimei de sine din diverse perspective ale experienței personale. 

Testul Denver pentru Evaluarea Nivelului de Dezvoltare – II (DDST II)

Instrument consacrat în detectarea potențialelor probleme de dezvoltare ale copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani.

DENVER-II oferă o evaluare rapidă, obiectivă și ușor de administrat, de tip screening. DENVER-II măsoară nivelul de dezvoltare pe domeniile Personal-Social, Motor Fin-Adaptativ, Limbaj, Motor-Grosier. 

DENVER-II este un instrument format din 125 de itemi, iar populaţia căreia îi poate fi administrat este formată din copii cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani. Parcurgerea lui necesită în general de la 10 la 40 de minute, durata fiind variabilă în funcţie de itemii administraţi. 

Dimensional Assessment of Personality Pathology – Basic Questionnaire®

DAPP-BQ® este un instrument clinic revoluționar susținut de peste 15 ani de cercetări empirice. Acesta utilizează o structură dimensională consistentă cu abordările curente în clasificarea tulburărilor de personalitate, fiind compatibil cu sistemul de clasificare DSM-5. DAPP-BQ® este un chestionar self-report, care se bazează pe un model dimensional al tulburărilor de personalitate. Modelul susține faptul că trăsăturile care țin de tulburările de personalitate sunt trăsături continue care acoperă și personalitatea normală și că distincția dintre nivelul normal și nivelul disfuncțional pentru aceste caracteristici de personalitate este mai degrabă cantitativă decât calitativă. Cu alte cuvinte, DAPP-BQ® a fost construit pentru a contribui la tratamentul tulburărilor de personalitate situate pe întregul continuu, de la cele mai severe la cele mai puțin manifeste. 

Metoda proiectivă Desenul Familiei (FAMILIE) regrupează și compară diferite tipuri de cotare elaborate, propunând psihologilor clinicieni și cercetătorilor o metodologie ce permite analiza detaliată a rezultatelor, grație unei grile de cotare riguroase.

Desenul Familiei este o metodă proiectivă care se adresează copiilor și adolescenților și care investighează dinamică afectivă familială. Desenul Familiei permite înțelegerea percepției celor mai apropiate relații, fiind o modalitate simplă, rapidă și ușor de administrat pentru înțelegerea calității și naturii comunicării și interacțiunii, cât și a modului relațional pe baza căruia copiii și adolescenții construiesc realitatea. 

Desenul Familiei este administrat individual, fără limită de timp, cu un instructaj simplu ”Desenează o familie./Desenează familia ta.”, urmat de întrebări legate de legăturile, vârsta, genul membrilor reprezentați, cât și de solicitarea de a furniza detalii despre preferințele, starea de spirit și identificarea cu personajele din desen. 

Unul dintre cele mai larg utilizate instrumente pentru evaluarea satisfacției în relația de cuplu.

DAS® măsoară calitatea adaptării dintre parteneri în relaţiile diadice maritale sau consensuale, fiind recunoscut la nivel internațional ca unul dintre cei mai larg utilizați indicatori psihometrici aplicabili creion-hârtie ai satisfacției de cuplu. 

DAS® este un instrument de evaluare alcătuit din 32 de itemi, care poate fi completat fie de unul, fie de ambii parteneri dintr-o relaţie. Fiecare item DAS este evaluat printr-un singur răspuns, care este ales dintr-o listă. Ancorele de răspuns variază oarecum, în funcţie de întrebare. DAS include 4 subscale: (a) Consensul în cuplu, (b) Satisfacţia în cuplu, (c) Coeziunea în cuplu, (d) Exprimarea afectivă. Fiecare item este scorat pe o singură subscală. Se calculează de asemenea un scor total de adaptare, prin însumarea punctajelor celor patru subscale. Datele normative pentru România sunt raportate pe un eşantion de cupluri căsătorite şi de cupluri divorţate. Etaloanele sunt realizate separat pentru cuplurile divorţate şi cele căsătorite. DAS poate fi completat în aproximativ 5-10 minute. DAS este folosit pentru caracterizarea calităţii relaţiei diadice. Scopul avut în dezvoltarea DAS a fost să se creeze o măsură care să poată fi folosită atât cu perechile căsătorite cât şi cu celelalte diade, consensuale, cum ar fi cuplurile ce trăiesc împreună liber consimţit. 

Bateria pentru Evaluarea Dislexiei și a Disortografiei de Dezvoltare – 2.

DDE®-2 este o baterie destinată evaluării dislexiei și a disortografiei de dezvoltare. DDE®-2 permite evaluarea nivelului de competență dobândit atât în citire (lectură), cât și în scriere (pentru citire și scriere se face referire doar la aspectele de decodare, nu și la cele referitoare la comprehensiunea unui text și la exprimarea în scris). 

Bateria conține 8 subteste (dintre care, 5 de citire și 3 de scriere) care pot fi utilizate atât în etapa de evaluare a nivelului de dezvoltare a acestor abilități, cât și pentru a înțelege mai bine care sunt caracteristicile lor în cazul în care se demonstrează a fi inadecvate. 

Bateria DDE®-2 poate fi utilizată pentru monitorizarea dezvoltării abilităților de citire și scriere indiferent de tipul de intervenție ales. În acest sens, instrumentul este propus în calitate de mijloc de comunicare între specialiști și centrele de reabilitare, în scopul raportării rezultatelor intervențiilor la diagnosticul obținut. Ceea ce subtestele bateriei DDE®-2 nu pot furniza sunt informațiile cu privire la cauzele dezvoltării necorespunzătoare a acestor abilități, de exemplu, despre cauzele legate de maturizare, experiențiale, de deficit cognitiv etc. 

Chestionarul Nonverbal de Personalitate Cinci-Factori (FF-NPQ®) FF-NPQ® este forma scurtă, dedicată modelului Big Five, a Chestionarului nonverbal de personalitate (NPQ®, Nonverbal Personality Questionnaire).

FF-NPQ® este un instrument omnibus, structurat, nonverbal, centrat pe măsurarea celor cinci supra-factori de personalitate care constituie baza modelului Big Five. FF-NPQ® este o versiune scurtă a NPQ®, deoarece chiar dacă FF-NPQ® măsoară constructe diferite de cele măsurate de NPQ®, itemii nonverbali reprezintă în mare măsură un subset al celui din urmă. Prin urmare numai 10 dintre cei 60 itemi FF-NPQ® îi sunt specifici. Itemii testului sunt ilustraţii naive, în creion, fiecare având aproximativ mărimea de 6×9 centimetri. 

Fiecare item constă într-un desen cu un personaj central, care pune în joc un comportament relevant pentru personalitate. Respondentul trebuie să evalueze, la fel ca şi la NPQ, probabilitatea de a se implica într-un comportament precum cel prezentat în fiecare ilustraţie. Evaluarea se face pe o scală Likert în 7 trepte, care semnifică prin punctajele mici probabilităţi mici, iar prin punctajele mari probabilităţi mari de implicare în respectivele comportamente sau situaţii. Pe această scală, 1 înseamnă „extrem de improbabil”, iar 7 „extrem de probabil” ca respondentul să se angajeze în acel tip de comportament.  

Inventarul Ierarhic de Personalitate pentru Copii (HiPIC®)

Evaluarea personalității copiilor cu vârste între 6 și 13 ani, în Big Five

HiPIC® este un instrument comprehensiv, destinat evaluării diagnostice a personalității normale a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani. Testul are la bază consacratul model Big Five. HiPIC descrie diferențele dintre comportamentele și atitudinile copiilor. Astfel, utilizat în context clinic sau pedagogic, permite evaluarea stilului emoțional, interpersonal, motivațional și comportamental al celor mici, pornind de la cele 5 mari dimensiuni ale personalității. Chestionarul se adresează părintelui (tutorelui/ cadrului didactic), fie oricărei persoane care întrunește criteriul frecvenței de interacțiune cu copilul evaluat. Administrarea se bazează pe răspunsurile în cinci trepte oferite celor 144 de simple și scurte afirmații, care infățișează comportamente concrete și observabile ale copilului.

Cel mai nou instrument de evaluare a aptitudinilor cognitive, bazat pe Meta-modelul inteligenței. 

I-S-T® 2000 R este instrument de evaluare a aptitudinilor cognitive bazat pe Meta-modelul inteligenței și care măsoară: inteligența verbală, inteligența numerică, inteligența figurală şi raționamentul (într-un sens mai incluziv – ca sumă a inteligenței verbale, numerice şi figurale), precum și inteligența fluidă (gf), inteligența cristalizată (gc). I-S-T® 2000 R sau în limba română, Testul Structurii Inteligenței, a fost inițial publicat în Germania în 1954, la construcția sa participând un celebru psiholog și psihometrician al anilor, Rudolf Amthauer. Varianta revizuită a I-S-T® 2000 R a fost realizată ca urmare a importanței revizuirii proprietăților psihometrice și a fundamentelor teoretice ale testelor de inteligență, cât şi informarea permanentă legată de cercetările recente realizate cu acestea.

I-S-T® 2000 R poate fi completat de o persoană în maxim 144 minute, deoarece modalitatea de administrare a acestui instrument presupune un timp limitat. Testul este adresat persoanelor normale cu vârsta cuprinsă între 14 ani și 65 de ani. I-S-T® 2000 R este format din două module, fiecare dintre ele având două forme: forma A și forma paralelă, B în care diferă ordinea sarcinilor și a distractorilor. Indiferent de formă, chestionarul cuprinde 9 grupuri de sarcini pentru Modulul de bază și 84 de itemi pentru Modulul de cunoștințe. Itemii necesită selectarea răspunsului(urilor) corecte din variantele prezentate, fie completarea liberă cu răspunsurile considerate corecte.

Inventarul Motivației pentru Performanță (AMI®) – după abilitățile cognitive, motivația performanței este considerată a fi a doua trăsătură relevantă în predicția performanței superioare

AMI® este un inventar cu o aplicabilitate foarte largă construit pentru a măsura dimensiunile atribuite constructului de motivație pentru performanță, cu precădere în contextele asociate muncii și ariilor profesionale (fără a se limita la acestea) care pun accentul asupra performanței.

Astfel, AMI® face posibilă înțelegerea corectă și completă a motivației performanței, folosind coordonate de personalitate și anumite preferințe comportamentale. Forma lungă, AMI®, include 170 de itemi, verbali, format de răspuns pe scală Likert cu 7 trepte. Rezultatele sunt grupate ulterior în 17 scale structurale, precum și într-un indice motivațional global. Forma scurtă, AMI®-k, folosește doar 30 de itemi, verbali, cu răspuns pe o scală cu 7 trepte și pentru care returnează valoarea indicelelui global. În funcție de varianta aleasă, timpul de administrare variază de la 30 la zece minute.

Inventarul a fost dezvoltat în Germania (Leistungsmotivationsinventar, LMI) pornind de la o serie mai largă de lucrări de diagnosticare a aptitudinilor, ancorate în context aplicativ, dar și de la activitatea practică tipică pentru psihologia diferențială, care este mai puternic orientată spre domeniul cercetărilor fundamentale. Din punct de vedere teoretic inventarul se depărtează de modelele clasice Murray/McClelland/Atkinson/Heckhausen, recunoscându-le în cadrul unei viziuni teoretice care priveşte motivaţia performanţei ca pe o orientare globală a comportamentului, la care participă diverse aspecte ale personalităţii. 

Evaluarea pentru înscrierea la școală (KEV®)

Determinarea gradului de pregătire a copilului pentru începerea ciclului elementar.

KEV® (Das Kieler Einschulungsverfahren) este un altfel de instrument evaluativ care vizează înscrierea la şcoală. Acesta oferă un mijloc de determinare a gradului de pregătire a copilului pentru începerea ciclului elementar, trezind în același timp interesul întregii familii pentru școală și contribuind la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de această nouă etapă a vieții. O sesiune de evaluare și observație KEV® cuprinde trei părți: interviul cu părinții (15-25 minute), jocul didactic împreună cu copilul (75 minute) și evaluarea individuală a acestuia (după caz) (20 minute). 

EPQ™-R este un chestionar de personalitate utilizat pentru evaluarea adulților și adolescenților, cu scopul de identificării predispoziţiilor nevrotice şi psihotice. În dezvoltarea EPQ™-R s-a pornit de la clasicele Maudsley Medical Questionnaire (MMQ, Eysenck, 1952), Maudsley Personality Inventory (MPI, Eysenck, 1959) și Eysenck Personality Inventory (EPI, Eysenck & Eysenck, 1964), care se concentrau pe măsurarea Nevrotismului/Emoționalității, Extraversiei și a prevenirii disimulării. În varianta revizuită, EPQ™-R utilizează itemi autodeclarativi pentru a returna rezultate pentru șase factori: Psihotism, Extraversie, Nevrotism, Minciună, Adicție și Criminalitate.

Metoda proiectivă Desenul Arborelui, după Koch – baza originală pentru oricine dorește să se inițieze în această probă, dar și o introducere în teoria generală a fenomenului proiectiv, cu aplicabilitate și pentru alte teste precum testul familiei sau testul persoanei.

Testul Arborelui este o metodă proiectivă de suplimentare a diagnozei psihologice a personalității și a stărilor emoționale, prin intermediul realizării desenului unui copac. El este o metodă proiectivă care se adresează copiilor și adolescenților, dar și adulților. Desenul Arborelui permite înțelegerea modului în care respondentul percepe, înțelege și gestionează lumea, cât și surprinderea eventualelor conflicte interioare, a sensibilității, vulnerabilității.

Testul Arborelui este administrat individual, fără limită de timp, cu un instructaj simplu ”Desenează un copac.”. Instructajul prezintă diverse versiuni precum cel elaborat de Renee Stora în care se solicită desenul a patru arbori (non-brazi), după cum urmează: desenează (1) un arbore, (2) un alt arbore, apoi (3) un arbore de vis, unul imaginar și unul care nu există în realitate și (4) desenează un arbore cu ochii închiși. Fiecare reprezintă (1) eu social, profesional, o instanță controlată, (2) eul intim, din medii familiare, (3) dorințele nesatisfăcute, (4) existența unui traumatism cu consecințe persistente.

Testului arborelui, așa cum a fost el elaborat de către psihologul elvețian Karl Koch (1906-1958), este una din principalele probe psihologice utilizate în practica din diverse domenii: educațional, clinic, resurse umane etc.

Testul Kohs® al Cuburilor (KOHS®) o probă clasică în screeningul aptitudinilor cognitive nonverbale.

KOHS® este un screener al aptitudinilor cognitive utilizat pentru evaluarea copiilor și adolescenților, cu scopul de identificării valorii vârstei mintale și a IQ-ului. Valoarea testului a fost demonstrată şi prin includerea sa ca probă de deprinderi spaţial-vizuale şi motorii, în baterii de teste mai cuprinzătoare, cum sunt Wechsler Intelligence Scale for Children, Wechsler Adult Intelligence Scale şi Arthur Performance Scales. 

Testul este util îndeosebi în situațiile în care este necesară o evaluare rapidă, orientativă, pentru copii sau adolescenți, deși proba poate fi utilizată și în interacțiunea profesională cu adulții. Testul este complet lipsit de încărcătură verbală: itemii pot fi rezolvați și evaluați, iar instrucțiunile pot fi transmise fără niciun recurs la verbalitate; de aceea testul este extrem de util în acele contexte în care capacitatea de verbalizare a respondentului ar putea ridica probleme. 

Testul se remarcă și prin rapiditate: cea mai mare parte a testărilor, mai ales atunci atunci când scopul este într-adevăr cel de screening, se încheie sub 25 de minute. Adesea, la testarea copiilor sub 10 ani, timpul mediu pentru testare este de chiar 15 minute. 

Inventarul Clinic Millon® pentru Preadolescenți (M-PACI®) este un instrument consacrat care permite identificarea problemelor psihologice ale copiilor.

M-PACI® este un instrument comprehensiv special creat pentru a ajuta specialistul în domeniul sănătății mintale să identifice corect problemele psihologice ale copiilor cu vârsta de 9-12 ani. Spre deosebire de instrumentele care se axează pe o singură arie, cum ar fi anxietatea sau depresia, evaluarea cu M-PACI® oferă o viziune integrată, care sintetizează stilurile de personalitate emergente și sindroamele clinice, ajutând specialiștii în detectarea semnelor timpurii ale tulburărilor corespunzătoare Axei I și Axei II. 

Testul are la bază o teorie coerentă în domeniul personalității și psihopatologiei, cu o valoare interpretativă crescută, fiind un instrument de evaluare multiaxială care reflectă experiența clinică și psihometrică autorului său, Dr. Theodore Millon. M-PACI® conține 97 de itemi, cu răspuns Adevărat-Fals. Completarea durează 15-20 de minute și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris de clasa a treia. Inventarul este compus din 14 scale de profil grupate în două seturi: Patternuri de personalitate emergente şi Semne clinice curente, la care se adaugă două scale de validitate. 

Inventarul Clinic Millon® pentru Adolescenți (MACI®) permite evaluarea multiaxială a caracteristicilor de personalitate și a sindroamelor clinice la adolescent, conform simptomatologiei DSM-IV.

 MACI® este un instrument psihometric de evaluare multiaxială a caracteristicilor de personalitate și a sindroamelor clinice la adolescent, conform simptomatologiei DSM-IV. MACI® a fost dezvoltat în colaborare cu psihiatri, psihologi și alți specialiști din domeniul sănătății mintale cu experiență în lucrul cu adolescenți. Prin urmare, acesta reflectă problemele cele mai relevante pentru înțelegerea comportamentului și preocupărilor adolescenților. 

Instrumentul MACI® are la bază o teorie coerentă în domeniul personalității și psihopatologiei, cu o valoare interpretativă crescută. Scalele de personalitate reflectă variantele tulburărilor de personalitate, rafinate prin modelul autorului, Dr. Theodore Millon. 

MACI® se adresează perioadei de vârstă 13-19 ani și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris corespunzător clasei a șasea. Conține 160 de itemi cu răspuns Adevărat-Fals, fiind mult mai scurt decât alte instrumente comparabile. Testul este autoadministrabil. Cei mai mulți dintre adolescenți termină completarea testului în 25 de minute, aspect care minimizează rezistența adolescenților. Astfel, MACI® facilitează obținerea unei cantități maxime de informații cu un efort minim din partea respondenților. 

MCMI®-III este un instrument clinic axat pe evaluarea psihopatologică a personalității, fiind compatibil cu DSM-IV. MCMI®-III a fost creat de Dr. Theodore Millon, pornind de la propria teorie a personalității și se bazează pe mai mult de 30 de ani de cercetări. Până în prezent au fost publicate mai mult de 600 de studii științifice care au utilizat MCMI® într-o modalitate semnificativă. Inventarul MCMI®-III este destinat adulților (cel puțin 18 ani) și necesită un nivel de înțelegere a cuvântului scris corespunzător clasei a opta, fiind disponibile forme specifice pentru alte categorii mai reduse de vârstă. 

MMPI®-2 este cel mai utilizat și cercetat instrument clinic utilizat de către specialiștii din sănătate mentală pentru a contribui la diagnosticul tulburărilor mentale, dar și de profesioniști din alte domenii în care o privire detaliată asupra personalității este necesară. Prin generozitatea celor peste 120 de scale, MMPI®-2 este broadband-ul psihopatologic care se pliază evaluărilor ample, exhaustive. 

MT®-2 – Testele de citire MT-2 pentru școala primară

MT®-2 sunt o colecție de teste destinate evaluării diverselor aspecte ale citirii, oferind o estimare globală a competențelor copilului. Testele MT®-2 permit evaluarea aspectelor fundamentale ale procesului de citire: 1) comprehensiunea textului citit în gând, pe cont propriu, și 2) corectitudinea și rapiditatea lecturii cu voce tare. 

1) Testele de comprehensiune a lecturii sunt de tip colectiv și iar din utilizarea lor se poate constata dacă elevul, când citește pe cont propriu un text, este în măsură să înțeleagă semnificațiile pe care mesajul scris le transmite. 2) Testele de corectitudine și rapiditate sunt de tip individual și servesc obținerii de informații referitor la modul în care elevul citește cu voce tare. Prin intermediul acestor Teste se poate evalua capacitatea de decodificare (de descifrare) și competența lingvistică a elevului aflat în oricare dintre clasele I-V. 

Testele MT sunt constituite din materiale standard bazate pe o unică procedură, permițând specialiștilor să verifice corectitudinea, viteza și capacitatea de comprehensiune a citirii de la prima clasă a școlii primare până la clasa a cincea de gimnaziu. Testele pun deci la dispoziția operatorilor școlari (psihologi, cadre didactice, logopezi etc.) o serie de instrumente diferențiate, atât individuale cât și colective, corespunzător situațiilor de învățare tipice fiecărei clase din școala obligatorie. 

Scala Multidimensională de Anxietate pentru Copii (MASC®) oferă screening multi-dimensional al nivelului de anxietate pe criteriile simptomatologice DSM-IV-TR.

MASC® este un instrument de screening practic și eficient pentru măsurarea anxietății la copiii cu vârstele cuprinse între 8 și 19 ani. MASC® oferă o evaluare fidelă și validă a simptomelor de anxietate în domeniile majore ale acesteia, cu o înaltă putere discriminativă. Scala include și reconciliază observații multiple, cum ar fi atât evaluările completate de copii, cât și de către părinți. De asemenea, MASC® a fost proiectat astfel încât să fie sensibil la efectul intervențiilor terapeutice. Aceste aspecte definesc MASC® ca cel mai util instrument de evaluare a anxietății la copii și adolescenți existent până în prezent. Chestionarul include o forma prescurtată – MASC®-10 – ce poate fi utilizată în situații speciale în care este necesară o evaluare rapidă (pe baza a 10 itemi) a simptomelor de anxietate. 

NEO PI-R™ este cel mai utilizat chestionar de personalitate în psihologia modernă, evaluând constructele clasice ale modelului Big Five. NEO PI-R™ poate fi considerat standardul pentru ceea ce se numește „modelul canonic al Big Five”, în întreaga lume. NEO PI-R™ este un instrument de măsurare concis pentru cele cinci dimensiuni majore sau domenii ale personalității, precum și pentru cele mai importante trăsături sau fațete care definesc fiecare domeniu. Împreună, cele 5 domenii și 30 de fatețe ale NEO PI-R™ permit o evaluare comprehensivă a personalității adulte. Deși numele chestionarului este derivat de la inițialele primelor trei domenii măsurate, adică Nevrotism, Extraversie și Deschidere, NEO este un nume propriu, nu o abreviere, și nu trebuie citit pe litere. Pronunția corectă este N-E-O. 

Chestionarul se auto-administrează și este destinat femeilor și bărbaților de orice vârstă, evidențiind stilul emoțional, interpersonal, experiențial, atitudinal și motivațional al respondentului. Administrarea testului se face în 30-40 minute, iar scorarea se realizează în câteva secunde prin formatul online. 

NEO PI-R™ este fundamentat pe un model conceptual care capitalizează decenii de cercetări și de analize factoriale asupra structurii personalității. Scalele sale au fost elaborate și perfecționate printr-un melanj metodologic, utilizând atât metode raționale cât și de analiză factorială. La baza sa stau cercetări intensive, desfășurate timp de 15 ani, pe eșantioane de adulți, atât pe populații clinice, cât și pe populații normale. Dovezile privitoare la fidelitatea, stabilitatea și validitatea de construct asociate scalelor sunt prezentate în detaliu într-o serie de publicații internaționale. 

Testul NEPSY® – II (NEPSY®-II) oferă o vedere de ansamblu comprehensivă a statutului neuropsihologic al copiilor și adolescenților, cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani, fiind singura versiune NEPSY® normată pe populația României.

NEPSY®-II este singurul instrument care oferă o vedere de ansamblu comprehensivă a statutului neuropsihologic al copiilor și adolescenților, cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani. NEPSY®-II permite clinicienilor să creeze evaluari personalizate în șase domenii: (i) atenție și funcție executivă, (ii) limbaj, (iii) memorie și învățare, (iv) senzoriomotor, (v) percepție socială, (vi) procesare vizuospațială. Rezultatele NEPSY®-II oferă informații referitoare la tulburările tipice ale copilăriei, permițând diagnosticarea precisă și planificarea intervenției pentru succesul la școală și acasă. Timpul de administrare variază în funcție de personalizarea evaluării de la 35 de minute la puțin peste 3 ore. 

La baza dezvoltării instrumentului NEPSY® stă abordarea lui A.R. Luria în evaluarea funcțiilor cognitive la adulții cu traumatisme cerebrale (Luria, 1973, 1962/1980). Potrivit acesteia multiplele sisteme ale creierului contribuie și mediază funcțiile cognitive complexe. Dacă o subcomponentă a unei funcții este deficientă, atunci toate funcțiile complexe la care contribuie aceasta pot deveni deficiente. Prin urmare, principiul diagnosticului de bază din perspectiva lui Luria este să se identifice deficitul primar care stă la baza performanței scăzute, în cadrul unui domeniu funcțional care afectează automat performanța și în alte domenii funcționale, afirmație susținută de concepția și modul de utilizare al NEPSY®.

PCRI™ a fost dezvoltat pentru a oferi o imagine clară a modului în care părinții se simt cu privire la copiii lor și la sarcina de a fi părinte. Acest instrument aduce o perspectivă normativ-comparativă evaluării calitative a interacțiunilor părinte-copil. Itemii săi au fost selectați pentru a măsura o gamă largă de tendințe de parenting și comportamente legate de parenting. Unii dintre itemi prezintă atitudini generale față de a fi părinte, iar alții sunt concepuți să obțină răspunsuri specifice relației unui părinte cu un anumit copil.

PCRI™ include șapte scale de conținut: Susținere parentală, Implicare, Comunicare, Stabilirea limitelor, Autonomie, Orientarea rolurilor, Satisfacția parentală și doi indici de validitate: Dezirabilitatea socială și Indicele de inconsistență. Cei 78 de itemi pot fi administrați în aproximativ 15 minute și se adresează părintilor de copii în vârstă de 2-19 ani. 

PANSS® este o scală dezvoltată şi standardizată pentru evaluarea categorială şi pe dimensiuni a fenomenelor relaţionate cu schizofrenia. PANSS® nu este specifică unui anumit diagnostic, deşi este folosită în principal pentru a evalua severitatea simptomelor în schizofrenie şi alte tulburări psihiatrice. Scala este folosită în mod curent pentru a evalua diferite tulburări cum ar fi tulburarea bipolară şi psihozele afective. Anumite componente ale PANSS® au fost folosite inclusiv în studii asupra bolii Alzheimer, anorexiei nervoase, psihozelor induse de substanţe șamd. 

Este de forma unui interviu clinic semi-structurat formalizat (SCI-PANSS®) şi a altor surse de informaţie (PANSS®+ IQ-PANSS®) cu evaluare pe 7 trepte. PANSS® a fost concepută ca o metodă atent definită şi operaţionalizată care evaluează dimensiuni ale simptomelor pozitive, negative şi de alt tip (cum ar fi itemii suplimentari evaluează riscul de agresivitate). 

Bateria de evaluare a copilului preșcolar (GATA PENTRU ȘCOALĂ) permite evaluarea și/sau monitorizarea nivelului de dezvoltare motorie, cognitivă și psihosocială a pre/școlarului.

Bateria de evaluare a copilului preșcolar/școlar este prima măsură a conceptului de school readiness dezvoltată integral pornind de la nevoile sistemului psiho-educațional românesc. Construcția a debutat, la inițiativa domnului profesor Aurel Clinciu și a avut în vedere perfecționarea și validarea unui instrument de apreciere a maturității copilului din grupa mare și pregătitoare în vederea intrării în școala românească de masă. Rezultatul poartă un nume prietenos: Gata pentru școală și permite diagnoza infantilă pentru intervalul de vârstă 4-7 ani, oferind informații cu privire la nivelul de dezvoltare motorie, cognitivă și psihosocială, dar și cu privire la nivelul de achiziții, pe parcursul frecventării grupelor mică, mijlocie și mare a grădiniţei, dar mai ales spre sfârșitul acestei perioade, în calitate de examen de bilanţ. 

Bateria include o componentă psihometrică clară (Metoda de determinare a nivelului de dezvoltare a preșcolarului/școlarului, numită pe scurt Metodă) și o a doua componentă (Fișa standardizată de observare psihopedagogică a preșcolarului/școlarului, numită pe scurt Fișă) care să capitalizeze datele de observare și de cunoaștere dobândite pe parcursul frecventării grădiniţei de către copil. 

QOLI® este o metodă scurtă, dar cuprinzătoare, de măsurare a conceptului sintetizator de satisfacție cu viața/calitate a vieții prin intermediul a 16 dimensiuni globale, denumite arii ale vieții, conform Teoriei calității vieții care stă la baza inventarului. Această teorie susține că se poate identifica doar un număr finit de arii ale aspirațiilor și împlinirilor personale, valabile atât în rândul populației clinice, cât și al populației normale. Astfel, a fost alcătuită o listă cu 16 preocupări globale ale persoanelor sau, altfel spus, arii ale vieții, care sunt incluse în inventar și care s-au bazat pe o analiză exhaustivă a literaturii de specialitate. Prin urmare, respondentul va avea de răspuns unui număr de 32 de afirmații care acoperă ariile vieții și importanța pe care o acordă lor. 

Inventarul QOLI® este deci autodeclarativ, iar utilizarea sa are ca finalitate un rezultat al evaluării (scor total al satisfacției cu viața) și facilitarea construirii unui plan de tratament prin relevarea ariilor de satisfacţie sau insatisfacţie în cele 16 arii ale vieții, cum ar fi, de exemplu, iubirea, munca sau sănătatea. Conform acestui model validat empiric, satisfacția cu viața este echivalentă cu calitatea vieții și se referă la evaluarea subiectivă a gradului în care persoana și-a satisfăcut nevoile, a atins obiectivele propuse și a dat curs propriilor dorințe. Astfel, satisfacția cu viața este percepută ca diferența dintre ceea ce își dorește persoana și ceea ce are de fapt. Teoria calității vieții urmărește să integreze esența teoriilor existente referitoare la depresie cu datele literaturii de specialitate dedicate stării subiective de bine. 

Chestionarul Comunicării Sociale (SCQ®) parte a standardului internațional de evaluare a autismului și TSA.

SCQ® este al treilea component al triadei recunoscute la nivel internaţional drept standard de aur pentru evaluarea autismului, alături de Autism Diagnostic Interview-Revised (ADI®-R) și Autism Diagnostic Observation Schedule, Second Edition (ADOS®-2). Cunoscut anterior sub denumirea de Autism Screening Questionnaire (ASQ), acest instrument concis ajută la evaluarea abilităţilor şi funcţionării sociale a copiilor care pot suferi de autism sau de alte tulburări din spectrul autismului. 

Chestionarul poate fi utilizat pentru a evalua orice persoană cu vârsta peste 4 ani, atât timp cât vârsta sa mentală este peste 2 ani. Chestionarul este disponibil în două variante – Pe parcursul întregii vieți – legat de evaluarea de-a lungul vieţii (Lifetime) şi Actual – legat de evaluarea situaţiei curente (Current). Fiecare dintre formulare cuprinde 40 de întrebări la care este solicitat un răspuns dihotomic. Ambele variante pot fi administrate direct părintelui sau tutorelui, care poate oferi răspunsurile fără a necesita supervizarea unui specialist. Fiindcă are o durată de completare de mai puțin de 10 minute, SCQ® reprezintă o modalitate eficientă pentru a determina dacă o persoană ar trebui sau nu să fie inclusă într-un program complet de evaluare diagnostică. 

Inventarul Anxietății ca Stare și Trăsătură, pentru Copii (STAI® – C ) – cel mai popular instrument psihometric pentru evaluarea anxietății pe modelul stare-trăsătură, la copii.

STAI®-C este instrumentul ideal pentru măsurarea nivelului de anxietate la copii și adolescenți. Inventarul este de tip autodeclarativ și abordează în mod specific anxietatea, diferențiind între condiția temporară a anxietății ca ”stare” și cea generală, de mai lungă durată, recunoscută drept anxietatea ca ”trăsătură”. 

STAI®-C face de altfel parte dintr-o familie de instrumente create de echipa condusă de C. Spielberger, PhD, și dedicate măsurării stărilor emoționale, cum sunt STAI®-Y (anxietatea la adulți) sau STAXI® (furia). Forma C a STAI® este versiunea pentru copii a inventarului STAI, Forma Y

Popularitatea de care testul se bucură a determinat traducerea și adaptarea lui în peste 40 de țări, iar ușurința administrării celor două serii a câte 20 de itemi corespondente celor două scale: S-Anxiety (Anxietatea ca stare) și T-Anxiety (Anxietatea ca Trăsătură), îl face să fie preferat în screening, monitorizare sau diagnostic diferențial. Chiar dacă este folosit în mod special pentru evaluarea anxietății copiilor cu vârsta între 9 și 12 ani, STAI®-C poate fi folosit și pentru copiii cu vârstă mai mică ce au abilități medii sau peste medii de citit, ca și pentru copii mai mari ca vârstă, dar care au această abilitate dezvoltată sub medie. 

Inventarul Anxietății ca Stare și Trăsătură pentru Adulți (STAI® – Y) – cel mai popular instrument psihometric pentru evaluarea anxietății pe modelul stare-trăsătură.

STAI®-Y este instrumentul ideal pentru măsurarea nivelului de anxietate la adulți. Inventarul este de tip autodeclarativ și abordează în mod specific anxietatea, diferențiind între condiția temporară a anxietății ca ”stare” și cea generală, de mai lungă durată, recunoscută drept anxietatea ca ”trăsătură”. STAI®-Y face de altfel parte dintr-o familie de instrumente create de echipa condusă de C. Spielberger, PhD, și dedicate măsurării stărilor emoționale, cum sunt STAI®-C (anxietatea la copii) sau STAXI® (furia). 

Forma Y a STAI® este versiunea revizuită și îmbunătățită a unei versiuni precedente a inventarului, cunoscută ca Forma X. Popularitatea de care testul se bucură a determinat traducerea și adaptarea lui în peste 40 de țări, iar ușurința administrării celor două serii a câte 20 de itemi corespondente celor două scale: S-Anxiety (Anxietatea ca stare) și T-Anxiety (Anxietatea ca trăsătură), îl face să fie preferat în screening, monitorizare sau diagnostic diferențial. 

Testul Stroop® Culoare și Cuvânt: versiunea pentru adulți (STROOP®-A) – se remarcă în evaluarea eficientă a funcțiilor executive, a inhibiției și vitezei de procesare, pentru utilizarea și cercetarea clinică a deficiențelor cognitive și neuropsihologice datorate vârstei, leziunilor cerebrale traumatice și tulburărilor neurodegenerative.

STROOP®-A se remarcă prin eficiența sa în evaluarea funcțiilor executive, dar și prin popularitatea sa, fiind alături de Rorschach unul dintre testele emblemă ale psihologiei. Fiind un instrument de screening, cu o durată de administrare de numai 5 minute, acesta poate fi folosit de sine-stătător, fie poate fi ușor inclus în evaluări mai complexe. Sarcina testului presupune citirea într-un timp limită a unor coloane de 1) cuvinte care denumesc culori, 2) simboluri colorate și de 3) cuvinte colorate distinct de culoarea denumită. Evident, se produc efecte de interferență cu semnificație clinică sau non-clinică. 

Dimensiunea cognitivă valorificată de STROOP®-A este asociată cu flexibilitatea cognitivă, rezistența la interferența de la stimuli externi, creativitatea și psihopatologia – toate acestea influențând capacitatea individului de a face față stresului cognitiv și de a procesa rezultate complexe. STROOP®-A se adresează adulților cu vârste peste 18 ani, în vreme ce STROOP®-C este util în screeningul copiilor cu vârste între 5 și 18 ani. 

Testul Stroop® Culoare și Cuvânt: versiunea pentru copii (STROOP®-C) – recomandat ca test valoros în diagnosticarea ADHD, Tulburării opoziționismului provocator (Oppositional Defiant Disorder) și pentru determinarea gradului de independență pe care îl pot atinge persoanele cu leziuni ale lobului frontal.

STROOP®-C se remarcă prin eficiența sa în evaluarea funcțiilor executive, dar și prin popularitatea sa, fiind alături de Rorschach unul dintre testele emblemă ale psihologiei. Fiind un instrument de screening, cu o durată de administrare de numai 5 minute, acesta poate fi folosit de sine-stătător, fie poate fi ușor inclus în evaluări mai complexe. Sarcina testului presupune citirea într-un timp limită a unor coloane de 1) cuvinte care denumesc culori, 2) simboluri colorate și de 3) cuvinte colorate distinct de culoarea denumită, dar poate fi administrat și prin citirea unui număr limită de itemi. Evident, se produc efecte de interferență cu semnificație clinică sau non-clinică. 

Dimensiunea cognitivă valorificată de STROOP®-C este asociată cu flexibilitatea cognitivă, rezistența la interferența de la stimuli externi, creativitatea și psihopatologia – toate acestea influențând capacitatea individului de a face față stresului cognitiv și de a procesa rezultate complexe. STROOP®-C este util în screeningul copiilor cu vârste între 5 și 18 ani, în vreme ce STROOP®-A se adresează adulților cu vârste peste 18 ani. 

Testul de Evaluare Dinamică a Potențialului de Învățare – 6  (TEDE6®) permite măsurarea într-un mod original a educabilității persoanei prin evaluarea potențialului sau de învățare.

TEDE6® este o evaluare dinamică ce are ca obiectiv principal măsurarea educabilității persoanei prin evaluarea potențialului său de învățare. Paradigma utilizată de TEDE6® este cea de învățare-testare, prin care testul aduce informații suplimentare cu privire la stilurile de învățare. 

Caietele de testare cuprind 3 subteste, în cadrul cărora itemii (12 pentru etapa de învățare, 18 pentru testare) sunt organizați pe 3 niveluri în funcție de gradientul de transfer necesar. Poate fi administrat începând cu vârsta de 14 ani. Timpul de administrare este de 120 de minute. TEDE6® într-un citat TEDE: “Oamenii se dezvăluie mai ales prin modul în care învaţă”, André Ray. Pentru mai multe detalii, consultă secțiunile Scale și Caracteristici pe pagina testului. 

Testul Orientării Motivaționale (TOM®) ideal în măsurarea motivelor ce orientează comportamentul la locul de muncă și a înclinaţiilor motivaţionale în context organizaţional

TOM® este chestionar autodeclarativ scurt și rapid, dezvoltat pentru a măsura înclinațiile motivaționale care orientează comportamentul la locul de muncă. Problematica motivației ocupă un loc esențial atât în literatura știintifică, cât și în sfera aplicativă, în contex organizațional. Ea cuprinde toate acele aspecte care impulsionează și determină persoana să se comporte într-un anumit fel sau să tindă spre a atinge un anumit scop și să își mențină angajamentul în tot acest timp. Teoria pe care se bazează screenerul TOM® este cea a lui McClelland (1985a), secondată de studiile lui Berlyne (1966) privind gândirea creativă. Pentru mai multe detalii, consultă secțiunile Scale și Caracteristici pe pagina testului. 

T.A.T.® este o tehnică proiectivă ce urmărește să evalueze modelele de gândire, atitudinile față de sine și față de ceilalți, capacitatea observațională și răspunsurile emoționale ale subiectului la un material slab structurat. În cazul T.A.T.®, stimulii ambigui constau într-un set de planșe care înfățișează personaje umane plasate în diverse situații de viață. Subiectului i se cere să elaboreze o povestire despre fiecare planșă care i se oferă, povestire care solicită subiectului următoarele aspecte: ce se întâmplă în planșa respectivă, evenimentele care au precedat situația respectivă, ce simt și gândesc personajele din planță și cum se încheie povestirea respectivă.

Mai precis, examinatorul prezintă subiecților o serie de planșe din setul de 31 de planșe ale T.A.T.®. Există mai multe metode de aplicare, expuse de diverși autori. De obicei, subiectului i se arată între 10-14 planșe. Cele 31 de planșe sunt împărțite pe categorii, autorul indicând modul de formare a seriilor ce se aplică subiecților băieți, bărbați, fete și, respectiv, femei. Bellak preferă un mod de aplicare care presupune aplicarea a 10 planșe, într-o singură sesiune de aplicare, urmând ca, în cazul în care examinatorul consideră utilă aplicarea și a altor planșe, pentru a pune în evidență alte aspecte ale vieții interne a subiectului, să facă lucrul acesta după aplicarea celor 10 planșe standard precizate de Bellak.

Bateria memoriei de lucru (BML)

Unica marcă autohtonă înregistrată în domeniul evaluării mnezice la copii și adolescenți

BML este o baterie de memorie operaţională pentru perioada întregii şcolarităţi (ciclurile şcolare primar, gimnazial şi liceal, adică intervalul de vârstă 6-18 ani), care are ca şi criteriu de validare externă chiar media şcolară generală şi la materiile de bază, care sunt limba română şi matematica. BML este un instrument relevant pentru testarea memoriei de lucru, folosind 16 sarcini grupate în cinci subteste. De asemenea, BML este considerată prima baterie de memorie românească. BML oferă o imagine acurată şi nuanţată a faţetelor memoriei de lucru implicate în învăţarea şcolară, iar când este utilizat în conjuncţie cu o baterie de inteligenţă consacrată, BML oferă posibilitatea unei comparaţii semnificative între modul de funcţionare a dimensiunii operaţionale (inteligenţa) şi a celei informaţionale (memoria) în structura cognitivă umană.

O evaluare clinică complexă nu este doar un set de teste – este o intervenție în sine, menită să aducă claritate, direcție și încredere în procesul de autocunoaștere, dezvoltare sau recuperare.

Dacă simți că ai nevoie să te înțelegi mai bine sau să susții un copil, adolescent ori adult în acest demers, evaluarea psihologică poate fi primul și cel mai important pas.

Scroll to Top